marți, 5 decembrie 2017

Rezidentiat

Repartiția pe clinici de îndrumare (Centrul Universitar București)  Repartiția pe clinici de îndrumare și stagii de pregătire a medicilor confirmați în rezidentiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie - sesiunea 20 noiembrie 2016, care au ales pentru pregătire Centrul Universitar București, va avea loc în zilele de 14, 15, 16, și 19 decembrie 2016, conform programării pe zile, ore și specialități. Medicii rezidenți din rețeaua Ministerului Apărării Naționale, cei din rețeaua Ministerului Administrației și Internelor și cei din rețeaua Ministerului Justiției vor alege unitatea de îndrumare metodologică împreună cu ceilalți rezidenți. locul de prezentare la repartiție: str. George Vraca, nr. 9, sect. 1, București programarea pe zile, ore și specialități rezidenții sunt rugați să vină la ora programată, nu de la începutul zilei, pentru a preveni aglomerația, având în vedere că nu există locuri special amenajate pentru așteptare. denumirea și perioada desfășurării primului stagiu pentru fiecare specialitate, ATENȚIE! - lista revizuită a unităților de îndrumare metodologică care pot fi alese, pentru fiecare specialitate în parte, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute la concurs. ** Pentru specialitățile la care primul stagiu diferă de stagiul de bază - ex. UROLOGIE - rezidenții vor alege atât spitalul și clinica de îndrumare (urologie), cât și primul stagiu - CHIRURGIE GENERALA - dintre spitalele și clinicile de îndrumare de la specialitatea chirurgie generală. Lista a fost revizuită ca urmare a colaborării dintre Ministerul Sănătății și UMF "Carol Davila" București cu scopul de a asigura condiții optime pentru instruirea rezidenților. lista cabinetelor medicale individuale din București pentru specialitatea MEDICINĂ DE FAMILIE ATENTIE! Rezidenții de MEDICINĂ DE FAMILIE vor prezenta la repartiție acceptul de primire al medicului primar, de la unul din cabinetele medicale individuale din listă, sub îndrumarea căruia urmează să efectueze pregătirea. angajament de plată, pentru medicii specialiști/primari care se pregătesc în a 2-a specialitate rezidenții aflați în pregătire, care au ales o nouă specialitate, vor face o cerere de ieșire din starea de incompatibilitate deoarece NU pot fi simultan rezidenți în două specialități; prin cerere se optează pentru pregatirea în una dintre specialități și se renunță la pregătirea cealaltă specialitate. Documente necesare la repartiție Prezentarea la repartiția pe clinici și prim stagiu pentru Centrul Universitar București, se face obligatoriu cu: act de identitate (BI/CI) pentru legitimare SAU, în cazul în care rezidentul nu se poate prezenta, procură notarială și act de identitate (BI/CI) pentru împuternicit. pentru rezidenții pe LOC: adeverința eliberată de unitatea angajatoare pentru rezidenții pe POST: adeverința eliberată de unitatea angajatoare din care să reiasă că aceștia au încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru rezidenții în specialitatea MEDICINA DE FAMILIE: acceptul de primire de la medicul primar, specialitatea MEDICINĂ DE FAMILIE, sub îndrumarea căruia dorește să efectueze pregătirea. Documente pe care le vor primi rezidenții  Medicii rezidenți vor primi la repartiție 3 adrese și carnetul de rezident: adresa de îndrumare metodologică pentru toată durata pregătirii în rezidențiat pe care o vor prezenta coordonatorului de rezidențiat în specialitatea în care sunt confirmați rezidenți adresa de stagiu cu care se vor prezenta la unitatea sanitară la care au fost repartizați pentru efectuarea primului stagiu adresa către unitatea angajatoare carnetul de rezident și un set de etichete personalizate care trebuiesc lipite pe fiecare pagină a carnetului. În atenția rezidenților care au ales loc sau post cu pregătire în București În perioada 7 dec. 2016 - 14 dec. 2016 rezidenții se vor prezenta la unitățile sanitare pentru încheierea contractelor individuale de muncă, astfel: rezidenți pe LOC - se vor prezenta pentru încheierea contractului de muncă, pe perioadă determinată, în funcție de specialitate, la spitalul la care au fost repartizați listă spitale rezidenți pe POST - se vor prezenta pentru încheierea contractului de muncă, pe perioadă nedeterminată la spitalul la care au au ales postul. Pentru lista completa a documentelor necesare la angajare rezidenții se vor adresa la unitățile sanitare. Informații suplimentare privind desfășurarea repartiției se vor afișa pe acest site, în timp util, la o dată ulterioară. La finalul repartitiei Ministerul Sănătăţii mulţumește rectorilor, prorectorilor Universităţilor de Medicină şi Farmacie, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara precum si tuturor profesorilor care s-au implicat în organizarea rezidenţiatului pe tot parcursul acestuia. Totodată, mulţumim pentru colaborare și sprijinul acordat pe durata celor două zile de desfășurare a alegerii locurilor/posturilor în specialitate facultăţilor de medicină – Arad, Braşov, Galaţi, Oradea şi Sibiu, Direcţiilor de Sănătate Publică, echipelor locale din cele 11 centre şi comisiei tehnice. Nu în ultimul rând, Ministerul Sănătăţii apreciază suportul tehnic acordat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și specialiștilor din cadrul GovITHub. Repartitie domeniul MEDICINA 28.11.2016 Repartiția candidaților pentru domeniul MEDICINA -rezidentiat 20.11.2016- se desfășoară în ziua 28.11.2016 până la epuizarea locurilor / posturilor în limita punctajului minim de alegere - 561 puncte. Conform ART. 26 alin. 5 din metodologia de concurs "Locurile și posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidențiat." Repartiție - locuri și posturi libere Punem la dispoziția celor interesați lista locurilor și posturilor libere după prima zi de repartiție. lista locurilor și posturilor libere 27.11.2016, ora 21:00 Repartiția candidaților Repartiția candidaților care au susținut Concursul de Rezidențiat - Sesiunea 20 noiembrie 2016 se va desfășura în zilele de 27 și 28.11.2016. La repartiție se pot prezenta candidații care au obținut un punctaj de minim 60% din punctajul maxim obținut pentru fiecare domeniu de concurs. Pentru buna desfășurare a procesului de alegere a locurilor și posturilor scoase la concurs: Candidații sunt rugați să respecte cu strictețe regulile de acces în sala în care se organizează repartiția - NU poate fi depășită capacitatea sălii ! Accesul în sala în care se organizează repartiția se va face în ordinea clasificării finale. Pe măsură ce candidații care au ales părăsesc sala, se va permite accesul următorilor candidați. Însoțitorii candidaților sunt rugați să respecte ceilalți candidați și să NU intre în sala de repartiție. Repartiția este a candidaților nu a însoțitorilor. Candidații și însoțitorii acestora sunt rugați să respecte cu strictețe indicațiile date de organizatori. Programul de desfășurare va fi: duminică, 27.11.2016 - ora 9:00 – domeniul farmacie duminică, 27.11.2016 - ora 10:15 – domeniul medicină dentară duminică, 27.11.2016 - intervalul 12:00 – 21:00 – domeniul medicină luni, 28.11.2016 - începând cu ora 9:00 – domeniul medicină Lista locațiilor în care se organizează repartiția Specialități noi Punem la dispoziția celor interesați Pentru candidații interesați de specialitățile nou înființate, mai jos găsiți câteva informații definitorii despre acestea. specialități noi Clasificarea finală a candidaților Punem la dispoziția celor interesați Clasificarea finală a candidaților care au susținut Concursul de Rezidențiat - Sesiunea 20 noiembrie 2016. medicina medicina_dentara farmacie toti_candidatii Comunicat Comisie Centrală Punem la dispoziția celor interesați comunicatul Comisiei Centrale de Rezidențiat - Sesiunea 20 noiembrie 2016 - referitor la data, locul și programarea pe ore de începere a repartiției candidaților care au obținut minim 60% din punctajul primului candidat clasat la fiecare domeniu de concurs. comunicat Comunicat comisie elaborare întrebări Punem la dispoziția celor interesați comunicatul Comisiei de elaborare a întrebărilor - Sesiunea 20 noiembrie 2016 - referitor la analiza contestațiilor privind alcătuirea întrebărilor și răspunsurile corecte. comunicat Domeniul medicină dentară - grila definitivă var. A var. B var. C var. D Grilele corecte NR. Caiet tip MEDICINA MEDICINA DENTARA FARMACIE 1 Caiet tip A descarca descarca descarca 2 Caiet tip B descarca descarca descarca 3 Caiet tip C descarca descarca descarca 4 Caiet tip D descarca descarca descarca Repartiția pe săli a candidaților Listele cu repartiția pe săli a candidaților înscriși la concurs. Publicăm mai jos link-ul pentru fiecare dintre cele 6 centre universitare. UMF București UMF Cluj UMF Craiova UMF Iași UMF Tg. Mureș UMF Timișoara Listele candidaților înscriși Publicăm mai jos listele cu candidații înscriși la concursul de rezidențiat, sesiunea 20 noiembrie 2016, pentru 6 centre universitare. Candidații sunt rugați să verifice dacă sunt corecte: NUMELE, DOMENIUL și CENTRUL UNIVERSITAR în care concurează. În cazul în care apar greșeli se vor adresa la DSP-ul la care s-au înscris. Numărul de concurs din aceste liste este PROVIZORIU. Numărul de concurs DEFINITIV va fi publicat pe listele din data 11.11.2016, după efectuarea tuturor corecțiilor și reordonarea candidaților. Numerotarea candidaților este unică pe țară, începe cu nr. 1 la domeniul medicină, centrele de concurs sunt în ordine alfabetică, continuă cu domeniul medicină dentară și domeniul farmacie. Listele finale 11.11.2016. Orice altă mică inadvertență se va consemna în procesul verbal al sălii de concurs pentru a fi corectată ulterior. NR. CENTRUL UNIVERSITAR MEDICINA MEDICINA DENTARA FARMACIE TOT CENTRUL UNIVERSITAR 1 BUCURESTI descarca descarca descarca descarca 2 CLUJ-NAPOCA descarca descarca descarca descarca 3 CRAIOVA descarca descarca descarca descarca 4 IASI descarca descarca descarca descarca 5 TG. MURES descarca descarca descarca descarca 6 TIMISOARA descarca descarca descarca descarca Numărul de candidați înscriși la concurs Pentru informarea candidaților prezentăm situația candidaților înscriși pe centre universitare și domenii. Actualizat distribuția pe domenii 11.11.2016 NR. CENTRUL UNIVERSITAR MEDICINA MEDICINA DENTARA FARMACIE 1 BUCURESTI 1610 390 165 2 CLUJ-NAPOCA 605 149 82 3 CRAIOVA 454 62 60 4 IASI 784 221 110 5 TG. MURES 520 116 30 6 TIMISOARA 560 124 49 Publicație de concurs și metodologie  Ministerul Sănătăţii organizează concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie la data de 20 noiembrie 2016. Concursul se desfăşoară în centrele universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Clasificarea va fi unică, naţională, pentru fiecare domeniu. publicația de concurs (format .pdf) metodologia (format .pdf) Lista REVIZUITĂ a posturilor și locurilor scoase la concurs Punctajele obținute la concurs vor alcătui o clasificare unică naţională pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, indiferent de centrul universitar de concurs. Modificări față de listele de locuri și posturi publicate inițial lista revizuită a locurilor scoase la concurs (format .pdf) lista revizuită a posturilor scoase la concurs (format .pdf) Tematica și bibliografia Punem la dispozitia celor interesați tematica și bibliografia pentru concursul de rezidențiat, sesiunea 20 noiembrie 2016. Pentru Domeniul medicină dentară și Domeniul farmacie - tematica și bibliografia sunt identice cu cele din sesiunea 15.11.2015 Pentru Domeniul medicină - tematica și bibliografia sunt MODIFICATE față de sesiunea 15.11.2015 tematica și bibliografia, domeniul MEDICINĂ tematica și bibliografia, domeniul MEDICINĂ DENTARĂ tematica și bibliografia, domeniul FARMACIE Categorii Detașări Schimbarea modulului de pregătire (rotații de stagiu) Curriculum de pregătire Traseu - modul - spital ................................................................... home ................................................................... sesiunea 20.11.2011 (rezid. pe loc si post) sesiunea 21.11.2010 (rezid. pe loc si post) sesiunea 15.11.2009 (rezid. pe loc si post) sesiunea 22.03.2009 (rezidentiat cu timp partial) sesiunea 16.11.2008 (rezid. pe loc si post) sesiunea 09.07.2008 (rezidentiat cu timp partial) sesiunea 22.06.2008 (rezidentiat pe post) ................................................................... arhive anii precedenti contact Design: Luka Cvrk · Intretinere si actualizare: Ministerul Sanatatii - Directia Generala Resurse Umane, Juridic si Contencios · Released un

2 comentarii:

  1. Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, dar eu sunt tipul care nu credea niciodată în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistența lui în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
    1) vrăji vrăji
    2) vrăji pierdute
    3) Vrăjile divorțului
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 9 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Am fost singur cu copiii mei de sărbători și viața era mizerabilă fără el în preajmă. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar niciun progres. Așa că a trebuit să caut ajutorul doctorului Gideon după ce am văzut atât de multe rezultate încât oamenii au mărturisit despre el, așa cum mi-am dorit întotdeauna, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A efectuat un ritual de reconciliere care a rezolvat problemele pe care le-am avut eu și soțul meu și suntem din nou împreună și încă mă uimește când am primit rezultatul în 3 zile așa cum am promis. Acum am început noul an ca o familie completă și sunt recunoscător pentru ajutorul lui. contactați-l acum și nu vă va dezamăgi și pentru că este de încredere și de încredere. WhatsApp: +2347042191323
    E-mail: drgideon611@gmail.com

    RăspundețiȘtergere